nu-mi plac examenele. na.

dap, chiar aşa eram, cu prieteni mai vechi şi iubiţi mai noi, umblînd în marginea unei cîmpii cu mult stuf şi lanuri înalte şi verzi, străbătute de poteci mici ca în parc, pe vremea cînd iarba era înaltă, şi de lume ca în parc - iar noi coboram de pe deal spre cîmpie, ţinînd de cîte o margine subţire ca o jurubiţă norii destul de negri dar nu destul de compacţi care se coborîseră mult deasupra capetelor noastre, la în(tin)de-mîna noastră, pentru că urma să se înnoreze, iar noi aduceam fiecare cîte un nor din acela, din care urma să plouă peste cîmpie. iar unei fete i se încurcase şiretul de la rola stîngă şi se aplecase în mijlocul cărării să şi-l lege, blocînd drumul, aşa că sporovăiam în continuare în urma ei, lungind pasul ca să-i dăm răgaz.
aşa m-am trezit.
era foarte colorat.
:)

le:
il capo di tutti capi: poţi să-mi găseşti şi mie cum se chema teatrul mic înainte? era pe strada sărindari.
eu: da, stai niţel să caut... teatrul maria filotti, apoi teatrul constantin nottara, apoi pentru tineret şi copii, iar din '64 teatrul mic.
el: aha! mersi. eşti tare, ai goagălul la degetul mic...
eu: da, ne putem reaminti totul pentru dvs.
ceea ce chiar makes sense. heh.