intermezzo

catargul din bannerul de odinioară e înfipt cu vîrful într-un nor prins între cenuşiul întunecat al zilei şi rozul iluzor al luminilor de noapte ale oraşului. o jumătate de oră de relache.

plopii au frunze, central plains foarte mic în fundal, întuneric şi linişte în toată casa. în bucătărie ceva mijotează înăbuşit, mirosul e casnic şi reconfortant.
se vede şi se aude vîntul pe străduţa mea, cum rareori se întîmplă.
dimineaţă mă durea glezna.
se schimbă vremea.

nu e noapte. nu mai e zi. e ceasul de mijloc, e freamătul schimbării, e mişcarea aerului odată cu umbrele, odată cu timpul.
dacă las mos 6581 şi mai încet şi iau ochii din ecran, e aproape vară.
e vară.
e noapte dinainte de ploaie şi e cald şi e de scaldă. e de corbu la 1 noaptea, e de înotat în dunăre atît de lin cît să vezi cum ţi se plimbă stelele printre palmele cu care despici apa, e de strîns mai bine pe scăunel în pelerina mică alb şi roşu pe care ai învăţat să înnozi cu fundă şi de ascultat sporovăielile bunicilor, e de traversat parcul către casă şi mirosit toate ierburile care se jilăvesc sub aerul răcoros de pe lac, e de pitit lîngă poarta de la branişte şi povestit istorii cu fantome şi ronţăit măcrişul de lîngă gard scăpat de urgia oilor, e de dormit în reisefieber şi trezit înainte de răsărit şi fugit cu maşina ca furii, cînd nimeni nu mişcă şi nu ştie, către mînăstirile din nord.
e parte din mine, ceasul ăsta.