hamalîc

pentru prima dată la şcoală am un proiect de examen care îmi cere să-mi închipui. orice. îmi dă mână liberă. aş putea spune fix ce vreau, câtă vreme e fezabil. incredibil! nu mi s-a mai întîmplat din clasa a patra.
şi-mi dau seama că mi-e greu ca naiba, aproape am uitat cum se flexează muşchiul ăsta, al libertăţii de imaginaţie. ca blonda de la miss: vreau şi eu să spun ceva: ăă... ăăăă... îmmm... ăăăă....
exact aşa şi eu. încerc să încropesc un dialog cu minele cu care negociez creaţia şi îmi fuge mintea conştientă de acolo, pentru că e prea greu! ce cărat biblioteci prin casa babacilor, ce tras de sacoşe pe scări - un nimic, faţă de a gîndi orice vreau!
pfuai!