(eu cu siguranță vreau)
2008-12-07T10:04:52
para-kalo. ne.
ea este neatentă şi
frumoasă. a uitat că e frumoasă, şi nu ştie ascunde asta.
- două sute de kalamata.
întinde mîna spre vas.
întîia masă, cu daruri
din partea casei, carnea tăiată subţire şi foarte aromată, lumina blîndă peste
grîne şi, din loc în loc, gheizerele aspersoarelor. apa rece, tot timpul, pusă
în faţa ta înainte de a deschide gura să spui cine eşti sau ce vrei. geometria
umbrelor de lemn peste nisipul alb şi foarte fierbinte, contrastul năucitor cu
apa, άπολλωνία. piatră, totul numai piatră.
are o basma pe care a
purtat-o şi mama ei, înflorată, moale. seara îi cade largă pe umeri, ca un şal.
îmi răsfir părul să se
usuce. insula mică din faţă e încă luminată roz-bombon, nu se mai clatină nici
măcar marginea apei, un lac cu marginea de nedesluşit sub cerul fără culoare.
stau picior peste picior, la un şezlong distanţă de bărbatul care mă vrea aici,
acum, impulsiv şi totodată conştient pînă la ultimul fir de păr că e promis
altcuiva. încrîncenarea alegerii imposibile. insula mare este plină de turişti
şi atît de superficială, aduce cumva veneţiei de suprafaţă.
- şi o jumătate de
nafplion.
φίλιπποι, de fiecare
dată lungesc gîtul către ruinele din care se zăreşte numai vîrful. "- ce,
vrei să ne oprim? - mmmnu... data viitoare." sigur că vreau. sînt impaired
din cauza fracturii, a arsurilor de la plajă şi a lipsei buratecului. mă simt
stingheră, mi-e greu să cer. mi-e greu să vreau explicit şi limitat, aş colinda
de una singură să pun mîna pe pietrele albe şi calde, să-mi spună cum se umbla
pe εγνατία οδός şi se secau mlaştinile. să-mi amintească de mарица sau de heraclea
perinthus.
boabele negre cad una
cîte una în punga de plastic.
cerul e foarte
albastru. στάγιρα dinainte de tutorele lui alexandru, cea de la alde ίωνες,
veniţi tocmai din cicladele de nord. nu e apăsarea fermă şi dominatoare a
dobrogei, nu e veselia colorată de lîngă bodrum kalesi, străjuitor de άλικαρνᾱσσός.
e cumva mai bătrîn şi mai nepăsător, ne-a văzut şi ne-a fumat de mult.
- altceva?
leandrii roz sălbatici
şi inodori înşiră petale firave în calea maşinilor în viteză. argintul
măslinilor acoperă tot ce nu este piatră seacă, sarea mării usucă şi arde. aripile
multicolore se ridică într-o spirală de adn, stau culcată pe spate sub ele
într-o clipă perfectă de fericire, de parcă l-aş fi văzut pe moş crăciun. παγγαίo
se ascunde mereu în ceaţă sau poate în سموم, sîmūn-ul de pe continentul
învecinat, care adastă zile la rînd suspendat deasupra cîmpiei, dincolo de
peretele de aproape 2000 de metri. sub măslini sînt şerpi.
- mulţumesc.
dă absentă din cap şi
ridică ochii spre următorul cumpărător.
Posts
