tarkovski. tatăl.

mi-aş dori să nu te mai visez. în nouă din zece visuri faci curte alteia. mi-aş dori să nu te mai iubesc în vis. am obosit să mă doară.



am regăsit o poezie minunată şi mă bucur de ea în seara asta. there's only this life. this light on earth. - spune el. there's no need to fear the end.
şi citesc pe diagonală cum altcineva nu are răbdare să apună soarele şi-şi lipseşte în a lăsa lucrurile să fie lente, plictisitor de încete.
şi abia am afirmat, din nou, cum cel mai minunat concediu pe care l-am avut a fost cel în care m-am eternizat pe un scaun la ovidiu, cu chestionarele de permis de şofat în braţe, iar prietenii mei veneau şi plecau, măsură efemeră a efemerului, în timp ce eu îmi mai luam o ciocolată caldă în dimineaţa asta şi clătite trase-n rom peste o săptămînă, şi citeam-rezolvam-stăteam-priveam-citeam-stăteam-priveam-existam.
unde sîntem?



poate-mi amorţesc membrele şi am mîncărimi pe spate pentru că-mi cresc aripi. ascuţite pînă la cer.