ajunsă, iată, în această decadă înaintată a vieții mele, am constatat că am o parte din mine complet neștiută până acum, neexplorată și, mai ales, neexploatată. e ca și cum mi-a mai crescut o mână, peste noapte. nu o mână. o aripă. ceva exotic. care-mi dă acces în alt plan, am încă un grad de libertate. delicios.
nu că n-aș fi muncit la asta, de ani și ani de zile, dar părea ceva insesizabil și clar inabordabil, un fel de graal nelămurit. și-apoi deodată se precipită lucrurile, cum șade frumos; obosită de teoretizat, speriat și evitat mă las să mă scufund în ce vine din afară și din mine și hop!, ies pe partea cealaltă curată, luminată, strecurată - ce-a fost asta?!
stau și mă constat, curioasă și încîntată. las aripa să-și facă de cap. încă neștiutoare, ca nou-născuții, dar fără preget, tot ca ei. cu majoritatea anxietăților și nevrozelor potolite suspect de mult (deși rămân vigilentă, că încă încearcă să-și facă de cap), fără să fiu în stare să gândesc prea mult (și ooooohhhî, ce bine e, de cînd îmi doream să mai respir, ca pe vremuri), am senzația că retrăiesc o parte din copilărie/adolescență, cu mirare bucuroasă și încîntată la segmentul ăsta de lume pe care nu l-am cunoscut decît teoretic, iar acum e tangibil, accesibil, fraaaack, de ce nu mi-ați spus de el?!?
sigur că am sprijin, sigur că lucrurile nu s-au întâmplat din senin și sigur că se vor schimba - dar nu ăsta-i rostul corabiei, să iasă din port și să înfrunte oceanele? :)
Posts
