ramblings

una din convingerile și constatările mele de viață, repetitive, este că nu am fost și nu voi fi niciodată o femeie. acel gen după care bărbații întorc capul pe stradă. aia pe care o vedem și după care oftăm cu toții, indiferent de gen: asta femeie!
evident, marota asta n-a fost chiar the highlight of my life.
circulînd, însă, bară la bară pe o stradă cu nume de matematician, prefirînd în cap ce ascultam, ce purtam, cum purtam, percepția celorlalți vizavi de mine, am avut o mică revelație. nu voi fi niciodată o femeie. dar voi fi întotdeauna o fată.
ceea ce, de la o vîrstă încolo... :)

,

azi-noapte l-am visat pe tata. stăteam cu capul pe piciorul lui şi(-i?) citeam ceva. dintr-o carte? de pe nişte foi? am stat şi-am citit împreună şi-am discutat, mult. mult. eram liniştiţi. a fost bine.
"eu sînt viu şi voi sînteţi morţi."

tarkovski. tatăl.

mi-aş dori să nu te mai visez. în nouă din zece visuri faci curte alteia. mi-aş dori să nu te mai iubesc în vis. am obosit să mă doară.



am regăsit o poezie minunată şi mă bucur de ea în seara asta. there's only this life. this light on earth. - spune el. there's no need to fear the end.
şi citesc pe diagonală cum altcineva nu are răbdare să apună soarele şi-şi lipseşte în a lăsa lucrurile să fie lente, plictisitor de încete.
şi abia am afirmat, din nou, cum cel mai minunat concediu pe care l-am avut a fost cel în care m-am eternizat pe un scaun la ovidiu, cu chestionarele de permis de şofat în braţe, iar prietenii mei veneau şi plecau, măsură efemeră a efemerului, în timp ce eu îmi mai luam o ciocolată caldă în dimineaţa asta şi clătite trase-n rom peste o săptămînă, şi citeam-rezolvam-stăteam-priveam-citeam-stăteam-priveam-existam.
unde sîntem?



poate-mi amorţesc membrele şi am mîncărimi pe spate pentru că-mi cresc aripi. ascuţite pînă la cer.

en passant, lucruri de iarnă

e 27 ianuarie. altădată începeam lista pentru tabără. azi măcar am găsit poza unor prieteni de la mare şi le-am trimis-o - tot e ceva. mi-am găsit şi una din pozele cu tata pe ţărm, la costineşti. şi asta e ceva.
zilele trecute mă gîndeam că mi-au trebuit 45 de ani ca să descopăr că te poţi certa cu cineva pe care-l iubeşti şi să vă iubiţi în continuare. probabil cea mai mare descoperire pentru mine, de la foc încoace.
sînt încă în găoace. :)

january

această lume ciudată. această lume din care sînt parte, în care mă port în felul ciudat care mi-e propriu, tangent cu feluri ciudate ale unora dintre ceilalţi.
ce ne leagă? nu ştiu. ce ne duce mai departe? ceva în care nu cred. altceva ne-ar trebui duce mai departe. dar ştim ce sau a o face?
ca atunci cînd explorezi în vis un tărîm ireal. visul pe care îl vezi şi ştii că e vis şi e plăcut. ca atunci cînd îţi pun mîna pe obraz şi mi-o săruţi. şi? one of me needs more.
mi-e dor de relaţii cu oameni care mă cresc.

uneori

îmi pare atît de rău că nu am cu cine împărţi toate astea.

tînjindă

mi-e dor de mare.
mi-e atît de dor de mare că-mi vine să rup haina de pe mine. cu piele cu tot, să-mi liberez sufletul şi să-l las să se ducă încolo. să se spele. să răsară din nou. curat, strecurat.