o seară.

am o prietenă care, după niște ani de viață chinuită, și-a găsit o pereche. fie și temporar. cred că e una din puținele dăți din viață cînd mă bucur de la un capăt la altul, cînd sînt încîntată pentru orice mărunțiș pe care mi-l împărtășește, cînd sînt alături de ea din tot sufletul.

aștept niște analize și un diagnostic. am băut și sînt speriată. mă gîndesc la toate lucrurile pe care nu le-am făcut în viața asta, cea despre care sînt conștientă. cum am tot așteptat „să cresc”, „să mă fac mare”, și am ajuns dincolo de jumătatea ei și mă întreb unde a trecut tot acest timp. de ce nu mă las să mă bucur de cît am, chiar dacă îmi poate fi luat de la o zi la alta.

ca de obicei cînd nu poți să vorbești cu nimeni. ca de obicei cînd bei.

uneori

mă trezesc ca dintr-un vis și-mi vine a scrie. și stau atîrnată o vreme în această cumpănă, de care apoi îmi amintesc ca și cum aș fi visat-o.

on things that are

ieri am simțit vara. m-am uitat cum vine, cum se așază în mine, cum se culcușește, lăbărțată, și mă ia în stăpînire. am gustat-o cum plimbi un vin vechi prin gură, să te îmbibe pe toate părțile. m-a colonizat și mi-a fost bine. ieri am trăit, preț de o oră, în vară.

and i wonder

 în cealaltă viață scriam așa:

întreabă turambarul cel bun ce vrem noi mai mult şi mai mult. pot să spun despre acum. despre în clipa asta. despre cum nu pot gîndi mai departe de acum ;)

să înot cu un delfin. să nu-mi pierd prietenii. să nu mă blazez. să nu doară mai mult decît putem duce. să călăresc. să-mi găsesc grădina visată şi să am cui s-o las. să nu mai întîrzie mult pînă să apară, şi să rămînă. să citesc.

voi?

 și cumva nu s-au schimbat multe. cumva nu s-a schimbat nimic. e de bine sau de rău că după 12 ani am aceleași dorințe?

mă gîndeam:

uneori sînt speriată că n-o să apuc să citesc și să văd și să aflu și să învăț totul în viața asta care tocmai începe să se dezechilibreze delicat înspre sfîrșit. și spaima asta mă paralizează în revederi și recitiri și ascunderi în somnuri din ce în ce mai dificile, procrastinarea de teamă că vei pierde ceea ce tocmai pierzi, încă un calup de viață.

greu. 

”frica, acest tigru”

și între timp

 e rece, din ce în ce mai rece. vara se duce ușurel, pe după colegii care-mi trăncăne zilnic în cap, pe lîngă înruinările din jur, printre șoimii care pîndesc de pe antena blocului. frunze verzi care am senzația că mîine nu vor mai fi.

poate facem o excursie la mare duminică. poate mai văd păsări. poate mă mai desprind de pămînt și mai visez un pic, deși va fi cu gălăgie veselă de fete.

e un fel de alergare pe dinăuntru de care nu mă mai dezbar, de ani. obositor să nu-ți tacă deloc mintea. s-o mai tentez cu niște lumi noi, de prin lecturi. începusem bine în vacanță, iar m-am deturnat singură.

uneori

 aș vrea să fiu suficient de interesantă încît cineva să-mi scrie un personaj.