,

azi-noapte l-am visat pe tata. stăteam cu capul pe piciorul lui şi(-i?) citeam ceva. dintr-o carte? de pe nişte foi? am stat şi-am citit împreună şi-am discutat, mult. mult. eram liniştiţi. a fost bine.
"eu sînt viu şi voi sînteţi morţi."

tarkovski. tatăl.

mi-aş dori să nu te mai visez. în nouă din zece visuri faci curte alteia. mi-aş dori să nu te mai iubesc în vis. am obosit să mă doară.



am regăsit o poezie minunată şi mă bucur de ea în seara asta. there's only this life. this light on earth. - spune el. there's no need to fear the end.
şi citesc pe diagonală cum altcineva nu are răbdare să apună soarele şi-şi lipseşte în a lăsa lucrurile să fie lente, plictisitor de încete.
şi abia am afirmat, din nou, cum cel mai minunat concediu pe care l-am avut a fost cel în care m-am eternizat pe un scaun la ovidiu, cu chestionarele de permis de şofat în braţe, iar prietenii mei veneau şi plecau, măsură efemeră a efemerului, în timp ce eu îmi mai luam o ciocolată caldă în dimineaţa asta şi clătite trase-n rom peste o săptămînă, şi citeam-rezolvam-stăteam-priveam-citeam-stăteam-priveam-existam.
unde sîntem?



poate-mi amorţesc membrele şi am mîncărimi pe spate pentru că-mi cresc aripi. ascuţite pînă la cer.

en passant, lucruri de iarnă

e 27 ianuarie. altădată începeam lista pentru tabără. azi măcar am găsit poza unor prieteni de la mare şi le-am trimis-o - tot e ceva. mi-am găsit şi una din pozele cu tata pe ţărm, la costineşti. şi asta e ceva.
zilele trecute mă gîndeam că mi-au trebuit 45 de ani ca să descopăr că te poţi certa cu cineva pe care-l iubeşti şi să vă iubiţi în continuare. probabil cea mai mare descoperire pentru mine, de la foc încoace.
sînt încă în găoace. :)

january

această lume ciudată. această lume din care sînt parte, în care mă port în felul ciudat care mi-e propriu, tangent cu feluri ciudate ale unora dintre ceilalţi.
ce ne leagă? nu ştiu. ce ne duce mai departe? ceva în care nu cred. altceva ne-ar trebui duce mai departe. dar ştim ce sau a o face?
ca atunci cînd explorezi în vis un tărîm ireal. visul pe care îl vezi şi ştii că e vis şi e plăcut. ca atunci cînd îţi pun mîna pe obraz şi mi-o săruţi. şi? one of me needs more.
mi-e dor de relaţii cu oameni care mă cresc.

uneori

îmi pare atît de rău că nu am cu cine împărţi toate astea.

tînjindă

mi-e dor de mare.
mi-e atît de dor de mare că-mi vine să rup haina de pe mine. cu piele cu tot, să-mi liberez sufletul şi să-l las să se ducă încolo. să se spele. să răsară din nou. curat, strecurat.

hotărîre de luat

în visul meu am un tricou verde, bordat cu negru. am părul pînă la umeri. stau la unul din începuturile cîmpiei, cu braţele prinse la spate.
în visul meu, şoseaua-i undeva în stînga, dreaptă, simplă, îngustă, fără marcaje, dar cu interdicţii. în faţa mea, drumul cu două şleauri coteşte pe după tufe de scaieţi, fereşte muşuroaiele înalte, ocoleşte şi revine după reguli ascunse. calea simplă şi dreaptă e în stînga, lîngă lanul ordonat, hrănitor, constant. în visul meu m-am pus în faţa drumului prin iarbă şi-adăst aşa, în bătaia vîntului, adunîndu-mă.
pentru că abia acum am văzut: stîlpii, ce-i drept, vechi, poartă lumina deasupra drumului, nu a şoselei.