on things that are

ieri am simțit vara. m-am uitat cum vine, cum se așază în mine, cum se culcușește, lăbărțată, și mă ia în stăpînire. am gustat-o cum plimbi un vin vechi prin gură, să te îmbibe pe toate părțile. m-a colonizat și mi-a fost bine. ieri am trăit, preț de o oră, în vară.

and i wonder

 în cealaltă viață scriam așa:

întreabă turambarul cel bun ce vrem noi mai mult şi mai mult. pot să spun despre acum. despre în clipa asta. despre cum nu pot gîndi mai departe de acum ;)

să înot cu un delfin. să nu-mi pierd prietenii. să nu mă blazez. să nu doară mai mult decît putem duce. să călăresc. să-mi găsesc grădina visată şi să am cui s-o las. să nu mai întîrzie mult pînă să apară, şi să rămînă. să citesc.

voi?

 și cumva nu s-au schimbat multe. cumva nu s-a schimbat nimic. e de bine sau de rău că după 12 ani am aceleași dorințe?

mă gîndeam:

uneori sînt speriată că n-o să apuc să citesc și să văd și să aflu și să învăț totul în viața asta care tocmai începe să se dezechilibreze delicat înspre sfîrșit. și spaima asta mă paralizează în revederi și recitiri și ascunderi în somnuri din ce în ce mai dificile, procrastinarea de teamă că vei pierde ceea ce tocmai pierzi, încă un calup de viață.

greu. 

”frica, acest tigru”

și între timp

 e rece, din ce în ce mai rece. vara se duce ușurel, pe după colegii care-mi trăncăne zilnic în cap, pe lîngă înruinările din jur, printre șoimii care pîndesc de pe antena blocului. frunze verzi care am senzația că mîine nu vor mai fi.

poate facem o excursie la mare duminică. poate mai văd păsări. poate mă mai desprind de pămînt și mai visez un pic, deși va fi cu gălăgie veselă de fete.

e un fel de alergare pe dinăuntru de care nu mă mai dezbar, de ani. obositor să nu-ți tacă deloc mintea. s-o mai tentez cu niște lumi noi, de prin lecturi. începusem bine în vacanță, iar m-am deturnat singură.

uneori

 aș vrea să fiu suficient de interesantă încît cineva să-mi scrie un personaj.

bulete cu spanac

• s-a dus vara de acum 30 de ani, a venit cea din vremurile noastre. prea caldă, prea prăfoasă, prea obositoare. nopțile sînt cu foială, zilele cu toropeală. asta-i viață?
• fabrica are resurse nesfîrșite. cum i-am făcut ieri capul cimpoi midoriței, nu e zi, hai săptămînă, în care să nu aud/văd ceva incredibil. deja e cam ca într-un almodovar, începe să nu mă mai mire nimic. așa ne lărgim orizonturile... heh.
• parcă să zic că încep să-mi mai revin. sau sînt încă sub efectul prelungit al revederii prietenilor dragi. că e și asta o treabă.
• da, filme. deocamdată în remedieri, cu star wars și friends, dar mi-au mai lucit ochii și la alternative noi, ceea ce e de bine. dacă găsesc ceva semnificativ, aduc. ah, nu e rău gone girl. putea mai mult, dar oh, well. actorii drăgălași, cum știm.
• să încheiem într-o notă sprințară: dac-am făcut să se fîstîcească un bărbat trecut de 50 de ani, nu e totul pierdut *grin*

astăzi,

traversînd ca să mă întîlnesc cu niște prietene, am auzit drepnelele/lăstunii, am simțit vîntul răcoros al dimineții și căldura molcomă a soarelui printre frunze și, preț de o lungime de trecere de pietoni, m-am aflat la mare în iunie. aproape că puteam mirosi apa sărată, dar cam rece la vremea asta.

iar apoi i-am povestit uneia dintre prietene și mi-a răspuns:

- și eu! am traversat în spatele tău și m-am simțit la fel!

deci nu-s năucă. deci nu numai eu trăiesc în vara asta ca în verile de acum treizeci de ani.

madlene. madlene peste tot.