prin prezenta

 mulțumesc celor 8 cititori ai mei din întreaga lume (care ești în rusia? și, mai ales, unde în rusia?!). <3 much appreciated.
revenons: zilele trecute, în metrou (da, țiglă temporar indisponibil, motor dat în fiert, macrou speriat, lăsat în parcare etc.), frecam mobilul. nu, n-aveam carte la mine. primesc înștiințare (carte) despre postare nouă, mă uit, de la un metru, ca o bătrînă în apropierea prezbiției ce sînt, la proaspăta prestație a unui anumit... îîî... shuffler (ca s-o citez pe pisica13, delicată cum o știm), cu care ați avut deja plăcerea, așa că nu mai insist. dacă mi-a oferit filmare nouă, hai să mă mai uit și la o favorită mai veche. cînd - ci, dar, însă, deodată! - descopăr că băietul de lîngă mine (pe la 35, nu minor) se uita și el lung în mobilul meu.
îl privesc pe sub sprîncene. el se uită la mine, plat, așteptînd o explicație.
- e un... ămm... dansatoor..., mă aud eu obvioasă și din ce în ce mai stins (și precis din ce în ce mai roșie).
clipește că ok, tot plat. 
mă întorc la mesajele pe care le frecam anterior, încercînd să mă confund cu plasticul albastru al scaunului - tehnica mimetismului, poate trece.
peste încă o stație, băietul de lîngă mine, cu telefonul în mînă:
- cum îl cheamă?

daaa,

 și uite așa, dragii mei, s-a mai făcut o dată ziua mea. și mi-au scris oameni pe care-i știu de aici (de pe weblog, da' ce mai contează distanța în timp între prieteni?! :)) ) și m-am bucurat de parcă ar fi fost la adunarea aia de acum... cîți ani, aprilițo?, cînd mi-ați făcut voi surpriză și mi-ați adunat bloggeri la terasă de ziua mea, să-i văd în carne și oase, de să pic pe jos, nu alta! 😍

așa că nu aveam cum să nu vin aici să mai pun un ghiocel în buchetul semisecular, mihihi.

hai să-mi trăiți, toți cei care mă citiți au ba, toți cei dragi și toți cei de-ai casei! vă pupă fata!

am descoperit

 seria de interviuri luate de ioana bâldea traducătorilor. mi-am pus semn să le citesc (unul dintre multele semne, de altfel). pentru că îmi sună în cap reproșul lui s. că traduc ca să nu scriu - reproș pe care și-l făcea și ei, de altfel. și e ceva de speriat în asta.

pe de altă parte, din familia dorinței de a face mai bine acele puține lucruri pe care le (mai) fac, chiar vreau să citesc ce zic oamenii ăia. mi-e dor de senzația de siguranță și relaxare pe care o aduc cunoașterea, abilitatea, capacitatea. aptitudinea? mi-am pierdut vocabularul(,) printre alte nesiguranțe.

să nu uit că am de terminat o carte - și de comentat la autor, ceea ce va fi cel mai greu, împărțită între avîntul ingenuu și strădania stângace de intelectualizare.

și un ultim gînd, de acum cîteva zile, unul cu adevărat înspăimîntător: a fost nevoie de un război ca să mă îndrăgostesc.

sînt semne, maică!

Știți cum e aia cînd te apucă hărnicia de după Anul Nou, fir-ar al naibii, burta suptă, marș la luptă, se întoarce peștele (return of the mack, îhî!) pe un forum unde-a mai primit ajutor și altădată, spațiul optim, face jurnal nou, scrie prima postare: acesta-i anul, frați și surori, veni-va vremea și-acum este!, să băgăăăăm, toți acum cu miineeee!... și de a doua zi cade serverul forumului?

Ei bine, eu nu știusem.

basking in its sunlight

uneori mă gîndesc să mai alung din dragostea asta. momentan, temporar, nu știu, cu țîrîita. nițel să se ducă, să mă lase. se mai duce, sărmana, dar iar vine, vine cu tot alaiul de visat cai verzi pe pereți, indiferență față de restul, toți și oricare, n-aude, n-a vede, na greul pămîntului, ușurelul vîntului.

și iar zic: du-te, tu, un pic, lasă-mă să termin treaba, uite ce în urmă sînt, n-am mințile acasă, am ajuns să mă gîndesc că dacă aș avea capul ăla decapitat la îndemînă, aș ajunge la el. omîgî, omîgî. 

și pe urmă zic: dar mai stai, lasă ce-am spus, că mi-era dor de tine.

azi am avut o revelație

 cineva m-a felicitat pentru un articol scris pentru copii. zic: nu mi-e deloc îndemînă, că eu cu copiii n-am, n-am avut niciodată, nu știu cum să le vorbesc, nu știu cum să relaționez, sînt stîngace, nunu. nu știu să scriu povești.

după care m-a pocnit revelația: dar eu am făcut povești și imaginații de cînd mă știu! cu verii, cu vecinele, cu mine la mine-n cap. am inventat istorii dintotdeauna. cîte-n lună și în stele, scenarii întregi.

cum de nu m-oi fi gîndit pînă acum?

note de pe marginea războiului

 rezultate sondaj printre apropiați: 

- doi au puternice legături cu bucovina, genetic/nu - așa le trebuie ucrainenilor, dă-i dracu', că și ei..., huuooo

- unul are neamuri fugite din basarabia - să moară rușii în chinuri, huuooo

- unul a fost cumplit de dezamăgit de spoiala de revoluție de la noi - nu-i decît un teatru al marilor puteri, mor oameni degeaba, nu există idealuri, să-i ia dracu' pe toți cei de la conducere

- unul e istoric prin educație - acum poți să observi cum se formează și se definesc o nație și un conducător

- unul e rusofil prin educație - și restul rușilor ce vină au? și economia noastră de ce să sufere?

- unul e idealist, patriot, frustrat - în fine, cineva luptă pe viață și pe moarte pentru țară, să învingă dreptatea!

același război. aceleași adevăruri factuale. atâtea adevăruri individuale.