uneori sînt speriată că n-o să apuc să citesc și să văd și să aflu și să învăț totul în viața asta care tocmai începe să se dezechilibreze delicat înspre sfîrșit. și spaima asta mă paralizează în revederi și recitiri și ascunderi în somnuri din ce în ce mai dificile, procrastinarea de teamă că vei pierde ceea ce tocmai pierzi, încă un calup de viață.
greu.
”frica, acest tigru”
e rece, din ce în ce mai rece. vara se duce ușurel, pe după colegii care-mi trăncăne zilnic în cap, pe lîngă înruinările din jur, printre șoimii care pîndesc de pe antena blocului. frunze verzi care am senzația că mîine nu vor mai fi.
poate facem o excursie la mare duminică. poate mai văd păsări. poate mă mai desprind de pămînt și mai visez un pic, deși va fi cu gălăgie veselă de fete.
e un fel de alergare pe dinăuntru de care nu mă mai dezbar, de ani. obositor să nu-ți tacă deloc mintea. s-o mai tentez cu niște lumi noi, de prin lecturi. începusem bine în vacanță, iar m-am deturnat singură.
Posts
All Comments
