cineva m-a felicitat pentru un articol scris pentru copii. zic: nu mi-e deloc îndemînă, că eu cu copiii n-am, n-am avut niciodată, nu știu cum să le vorbesc, nu știu cum să relaționez, sînt stîngace, nunu. nu știu să scriu povești.
după care m-a pocnit revelația: dar eu am făcut povești și imaginații de cînd mă știu! cu verii, cu vecinele, cu mine la mine-n cap. am inventat istorii dintotdeauna. cîte-n lună și în stele, scenarii întregi.
cum de nu m-oi fi gîndit pînă acum?
rezultate sondaj printre apropiați:
- doi au puternice legături cu bucovina, genetic/nu - așa le trebuie ucrainenilor, dă-i dracu', că și ei..., huuooo
- unul are neamuri fugite din basarabia - să moară rușii în chinuri, huuooo
- unul a fost cumplit de dezamăgit de spoiala de revoluție de la noi - nu-i decît un teatru al marilor puteri, mor oameni degeaba, nu există idealuri, să-i ia dracu' pe toți cei de la conducere
- unul e istoric prin educație - acum poți să observi cum se formează și se definesc o nație și un conducător
- unul e rusofil prin educație - și restul rușilor ce vină au? și economia noastră de ce să sufere?
- unul e idealist, patriot, frustrat - în fine, cineva luptă pe viață și pe moarte pentru țară, să învingă dreptatea!
același război. aceleași adevăruri factuale. atâtea adevăruri individuale.
Posts
All Comments
