am descoperit

 seria de interviuri luate de ioana bâldea traducătorilor. mi-am pus semn să le citesc (unul dintre multele semne, de altfel). pentru că îmi sună în cap reproșul lui s. că traduc ca să nu scriu - reproș pe care și-l făcea și ei, de altfel. și e ceva de speriat în asta.

pe de altă parte, din familia dorinței de a face mai bine acele puține lucruri pe care le (mai) fac, chiar vreau să citesc ce zic oamenii ăia. mi-e dor de senzația de siguranță și relaxare pe care o aduc cunoașterea, abilitatea, capacitatea. aptitudinea? mi-am pierdut vocabularul(,) printre alte nesiguranțe.

să nu uit că am de terminat o carte - și de comentat la autor, ceea ce va fi cel mai greu, împărțită între avîntul ingenuu și strădania stângace de intelectualizare.

și un ultim gînd, de acum cîteva zile, unul cu adevărat înspăimîntător: a fost nevoie de un război ca să mă îndrăgostesc.