poate

 ar trebui să nu mai cuget. nu la cele pomenite astă-vară, că_clar nu duc nicăirea.

am citit la mahalagiu că se bucură că revede gospodina (parcă gospodină era, nu?) și, căutîndu-i numele de blog (alas, negăsit), am dat iarăși peste blogul vechi și altele, linkuri și nume și vremuri.

periodic mi se face dor să scriu în blog, dar poate c-ar trebui să trec și asta la dorul de scris generic, dorul de tata, dorul de cîini și de călărie, dorul de înotat cu delfini, de fotografie și căscat gura la stele, lucruri făcute sau nu și care parcă vin de cu totul altcîndva, cînd eram mai prezentă și mai... eu?

în ce măsură nu mai sîntem noi, ăștia prinși în banalul cotidian fără farmec? (că și cotidianul dinainte era banal, dar știam să-i găsim savoarea)

m-am plictisit să vorbesc pînă și cu sorana despre asta. nu se schimbă nimic. nu în acest moment.

însemnare ca un test psihologic: valabilă pentru aici și acum.

ps: aș planta trandafiri.