exploratoarea din mine a văzut furtuna perfectă și, mesmerizată, s-a dus să se ia de piept cu ea. că doar am ouă, nu? am stat așa bine în ochiul ei, luni de zile, uite ce pot, am fost de-a dreptul fericită, încîntată de mine pînă la a trăi clipa, săptămîni la rînd, fără nici o grijă pe lume. a fost fabulos! și dup-aia a venit peretele tornadei. hehe.
am făcut lista aia și mă bucur că mi-a rămas scrisă, 13 lucruri de reparat și s-ar putea să mai apară încă, știute și neștiute și uitate și date la spate. prinde bine să le înfrunți, dar poate nu toate odată dacă n-ai resurse solide. acum e de peticit corabia, de îngropat în banchiză membrii morți ai echipajului, de numărat proviziile și făcut rații, pînă apucăm să ne tragem sufletul. toate astea în timp ce vîntul încă urlă, smucește de pînze și scutură de școte, echipajul cînd e ascuns în cambuză, cînd agățat de copastie, iar căpitanul e fie beat, fie depresiv, fie cu rău de mare și, în cea mai mare parte a timpului, se uită la compas și nu mai știe exact cum se folosește.
mă simt fix ca în copilărie cînd pregăteam expediții în curtea bunicilor. și asta e una din treburile pe care mi le-a pus în față, regresia la sentimente și stări de atunci, la minele ăla adevărat care s-a pierdut undeva pe drum. cît curaj aveam atunci!
are claire keegan o povestire tulburătoare, antarctica, despre o exploratoare. sper să iasă anul ăsta. m-a strîns în spate de cînd am tradus-o, cumva îngrijorată să nu ajung acolo, cumva temîndu-mă de coincidențe. nu, nu e așa. e rău, e foarte rău și foarte lămuritor și foarte greu de dus, dar nu e antarctica. o să fiu bine.
anastasia e un nume grecesc care înseamnă ressurection. „un fel de renaștere și restaurare ce faceți voi. Iulia Cornelia Anastasia :)”
Posts
No comments:
Post a Comment